Trăim într-o societate de consum, trecem zilnic printr-un bombardament de reclame şi sugestii despre cum sa devenim mai buni, mai frumosi, mai profesionişti, mai…mai…mai…De la o vârstă fragedă, suntem încurajaţi să îl depăşim pe x sau pe y, să ne comparăm în tot ce se poate cu cei de lângă noi şi să trăim într-un maraton continuu în care singurul imbold e întrebarea „cum să fiu cel mai tare?” Ce au toate aceste lucruri în comun? Păi…dacă ieşim pe minus în oricare din ele, ne transmit, ne susţin şi ne perptuează ideea că ceva nu e în regulă cu noi, că nu suntem suficienţi aşa cum suntem şi că trebuie să facem ceva în această privinţă; pe de altă parte, dacă ieşim pe plus, ele ne hrănesc….STIMA DE SINE! Sună bine, nu? Dar cum ar fii să afli, că de fapt, ideea de stima de sine stă la baza multor suferințe inutile și contraproductive. De ce poate fi stima de sine „un pericol” pentru sănătatea noastră mentală şi care ar fi alternativa ei sănătoasă? Haide-ţi să desluşim împreună misterul! 🙂
Stima de sine este dependentă situațional și se bazează pe succesul competițional. Când stima noastră de sine se sprijină pe a-i învinge pe alții, ne supunem mereu riscului de a o pierde. Comparațiile sociale și competiția favorizează de asemenea deconectarea, făcându-ne să-i vedem pe alții ca pe niște obstacole de depășit pentru a ne păstra poziția, pentru a ne marca teritoriul și pentru a învinge potențialii rivali. Este pur și simplu imposibil să fim mai buni decât alții tot timpul!
De asemenea stima de sine, ne împinge spre a bifa reușite fără a ne bucura de proces. Totul poate deveni astfel un maraton de sarcini care mai devreme sau mai târziu ajunge să ne epuizeze și să ne conducă în sentimente de devalorizare sau demotivare. Dacă din anumite motive ”vârful” nu este atins, cădem emoțional într-o prăpastie invers proporțională cu altitudinea obiectivului setat.
Kristin Neff, profesor asociat specializat pe dezvoltare umană la Universitatea din Texas și un pionier în cercetarea legată de auto-compasiune, crede că accentul pus de societatea noastră pe realizare și stimă de sine stă la baza multor suferințe inutile și chiar contraproductive. Greșelile și eșecurile ne fac atât de nesiguri și de anxioși, încât atunci când avem din nou de-a face cu provocări, renunțăm de la primele încercări. Pe termen lung, acest tip de stimă de sine competitivă a fost legată de probleme cum ar fi singurătatea, izolarea și prudența exagerată.
Înainte de a afla ce înseamnă auto-compasiunea şi de ce este ea atât de importantă în relaţia cu noi înşine, haideţi să vedem la ce anume ne gândim când vorbim despre compasiune în general. Compasiunea nu este milă, nu este „punerea în locul celuilalt” şi în nici un caz nu înseamnă a-l privi spre celălalt cu o atitudine de superioritate. Ca şi emoţie, compasiunea este o combinaţie dintre respect şi empatie. Este despre a respecta durerea și drumul celui de lângă mine, oferindu-i spațiul de a se raporta cu demnitate la ceea ce trăiește și despre a-l înțelege și trata cu prietenie și bunăvoință.
Pentru a simţi compasiune faţă de cineva, primul pas este de a conştientiza faptul că acea persoană traversează un moment mai mult sau mai puţin dificil, pentru care simte că nu are suficiente resurse fizice sau psihice. Următorul pas este de a o trata cu căldură, grijă şi dorinţă de a o ajuta într-un fel sau altul, constientizând în acelaşi timp că acea persoană nu este cu nimic mai prejos decât tine. Complicat? 🙂 Mai simplu spus, compasiunea înseamnă a avea înţelegere şi bunătatate pentru cineva care are un eşec sau face o greşeală, în loc să criticăm sau să judecăm persoana în funcţie de situaţia respectivă. Ai putea fi tentat să crezi că asta sună a indulgenţă, însă indulgenţa înseamnă să ignori faptul că tu sau altcineva greşeşte, iar compasiunea, să conştientizezi greşeală şi să încerci să o îndrepţi cu căldură şi bunătate, în locul criticii şi a etichetelor negative.
Neff a definit auto-compasiunea ca fiind o atitudine de blândețe și înțelegere față de noi înșine în momentele în care ne confruntăm cu suferință sau eșec, în loc să fim aspri sau auto-critici; Autocompasiunea este abilitatea de a avea grijă de propria persoană cu aceeași compasiune pe care o arătăm cuiva drag. Aceasta înseamnă să ne acordăm înțelegere, compasiune și acceptare atunci când facem față dificultăților sau greșelilor, în loc să ne criticăm sau să ne acuzăm. Autocompasiunea poate ajuta la îmbunătățirea stării de spirit, la o mai bună înțelegere de sine și la o mai bună abilitate de a face față stresului.
O persoană cu autocompasiune, va reacționa într-un mod mai blând și mai înțelegător atunci când se confruntă cu situații stresante. Ea va avea tendința de a-și vorbi cu propria sa persoană cu încurajare și înțelegere, în loc de a se critica sau a se blama. De asemenea, aceasta poate lua măsuri concrete pentru a se îngriji pe sine și a se calma și pentru a face pași concreți în rezolvarea situației, atenția ei fiind spre soluții, nu pe victimizare. În general, o persoană cu autocompasiune va avea o atitudine mai pozitivă și mai productivă față de situațiile stresante, permitându-i să facă față acestora cu mai multă încredere și reziliență.
Există câteva strategii efective pentru a crește autocompasiunea:
- Practica auto-înțelegere: încearcă să înțelegi emoțiile și gândurile tale fără a le judeca.
- Fă-ți un compliment: găsește câteva lucruri pozitive despre tine și scrie-le.
- Practică autocompasiunea: încearcă să vorbești cu tine însuți cu aceeași compasiune și înțelegere pe care ai avea-o față de un prieten.
- Fă-ți timp pentru activități care te fac să te simți bine: exerciții fizice, hobby-uri sau petreceri timp cu prietenii.
- Ceară ajutorul unui terapeut: un terapeut te poate ajuta să îți îmbunătățești abilitatea de a avea autocompasiune și să îți îmbunătățești relația cu tine însuți.
Acestea sunt câteva exemple de modalități de a crește autocompasiunea. Este important să găsești ceea ce funcționează pentru tine și să perseverezi în acest proces!
Ca un rezumat, imaginează-ți că ți-ai propus ca într-o zi de weekend să urci un munte. Stima de sine, e echivalentă cu situația în care singurul tău obiectiv ar fi să atingi vârful. Autocompasiunea, înseamnă acceptarea ideii că e dificil, autoîncurajarea și setarea unui ritm corespunzător formei tale fizice, dar mai ales, înseamnă prezență la fiecare pas, înseamnă să te bucuri de aer, de zi, de peisaj, de tot ce te înconjoară și te însuflețește spre vârful, care va fi oricum acolo, indiferent când îl vei cuceri!
