În ultimul articol, am văzut care e sursa emoțiilor noastre și cum anume felul în care gândim despre unul și același eveniment, ne poate face să trăim emoții foarte diferite. Azi rămânem la același subiect pentru că, a ne controla propriile gânduri, nu e o treabă extrem de ușoară și rapidă, mai ales când ani întregi mintea noastră a utilizat aceleași și aceleași tipare. De aceea vreau să-ți ofer un scurt ghidaj despre cum să-ți descatusezi emoțiile pozitive chiar și în situațiile în care ți se pare că tot Universul complotează împotriva ta. 🙂
În psihologie termenii de a gândi rațional sau irațional sunt foooooarte des folosiți și îmi doresc să-i cunoști și să-i înțelegi și tu înainte de a trece mai departe. A gândi rațional înseamnă a te adapta în mod FLEXIBIL la mediu, a-ți proteja dorințele și interesele, a-ți stabili scopuri realiste, pentru care mai apoi să faci TOT CE ȚINE DE TINE să le atingi. După cum observi am pus accentul pe flexibilitate și pe propriul comportament. A fi rațional înseamnă a „accepta ceea ce nu poți schimba, a schimba ceea ce poți și a face diferența dintre ele!” (Rugăciunea seninătății). A fi și a gândi irațional, pe de altă parte, înseamnă, așa cum am spus și în articolul precedent, să te crezi un mic Dumnezeu. Înseamnă să îți dorești sa controlezi incontrolabilul și să devi trist, depresiv, furios sau frustrat că nu poți face asta. Poate spui despre tine că nu încerci asta, dar dacă într-adevăr nu ai încerca, atunci nu ai avea cum să simți emoții negative intense. De fiecare dată când încerci să controlezi oameni, situații, circumstanțe sau orice altceva în afară de propriile gânduri sau comportamente, ești exact în această situație!
Călugării budiști susțin că starea noastră naturală e cea de fericire și armonie cu noi înșine și că toate celelalte emoții sunt doar dezechilibre de la felul nostru natural de a fi. Tot ei sunt de părere că aceste dezechilibre vin din faptul că noi avem dorințe. A avea dorințe înseamnă a vrea să modifici realitatea în care ești acum, lucru care te desprinde din momentul prezent și de la starea ta de armonie și te face să trăiești gândind „ce fericit aș fi dacă….”, astfel soluția și principiul după care ei trăiesc este „Eliminăm dorință și astfel eliminăm suferința!” Ei trăiesc într-o stare de prezență totală în aici și acum, respiră, ascultă și simt doar ceea ce trăiesc secundă de secundă, fără sa se gândească la trecut și viitor. Buuuuun! Dar nu suntem toți călugări budiști… și nici nu intenționăm să devenim! Nu trăim în mânăstiri și este imposibil să nu avem dorințe când trăim într-o societate de consum bombardată de marketing, însă din budism putem extrage un lucru valoros: PUTEM AVEA ORICÂT DE MULTE DORINȚE, ÎNSĂ PENTRU A NE REDESCOPERI STAREA NATURALĂ DE FERICIRE, TREBUIESC ELE FORMULATE ÎN MOD FLEXIBIL!
Ce înseamnă să formulezi în mod flexibil o dorință? Înseamnă să îți dorești ceva REALIZABIL, să faci tot ce ȚINE DE TINE pentru a-ți atinge acel obiectiv, însă SĂ CONȘTIENTIZEZI și SĂ ACCEPȚI că există posibilitatea ca acel lucru să nu se îndeplinească! Psihologul Daniel David, pe baza cercetărilor sale din terapia rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală, a elaborat în 2012, DECALOGUL RATIONALIATII sau CELE 10 PORUNCI PENTRU SĂNĂTATE MINTALĂ, pe care îți recomand să le citești în fiecare dimineață și să le ai în minte de fiecare dată când te încearcă anumite emoții negative!
DECALOGUL RAȚIONALITĂȚII:
1. AR FI PREFERABIL să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde omenește de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUȘEȘTI, nu înseamnă că ești fără valoare ca om, ci doar că ai avut un comportament mai puțin performant în scopul propus, care probabil poate fi îmbunătățit în viitor. Ca om, ești valoros prin simplul fapt că exiști!
2. AR FI PREFERABIL să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde omenește de tine în acest sens, DAR DACĂ NU REUȘEȘTI, amintește-ți că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care ți se putea întâmpla). Indiferent cât de rău este răul care ți s-a întâmplat, nu este cel mai mare rău care ți se poate întâmplă!
3. AR FI PREFERABIL să reușești în tot ceea ce faci și fă tot ce depinde omenește de ține în acest sens, DAR DACĂ NU REUȘEȘTI, poți tolera/suporta acest lucru neplăcut și poți merge mai departe, găsind bucurie în alte activități, chiar dacă este mai greu la început.
4. AR FI PREFERABIL că ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu ține, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AȘA, nu înseamnă că tu sau ei sunteți fără valoare ca oameni, ci doar că au avut un comportament inadecvat care, în principiu, poate fi schimbat în viitor. Ceilalți sunt valoroși ca oameni prin simplul fapt că există.
5. AR FI PREFERABIL ca ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AȘA, amintește-ți că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla) și că poți găsi mulțumire în alte activități, chiar dacă este mai greu la început.
6. AR FI PREFERABIL ca ceilalți să se comporte corect și/sau frumos cu tine, DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AȘA, poți tolera/suporta acest lucru neplăcut și poți merge mai departe, găsind bucurie în alte activități, chiar dacă este mai greu la început.
7. AR FI PREFERABIL ca viața să fie în general corectă (cu ține și/sau ceilalți) și plăcută/ușoară, DAR DACĂ NU ESTE, nu înseamnă că viața este nedreaptă și/sau că tu ești fără valoare ca om. Viața este un amestec de bun și rău, iar noi ar trebui să maximizam și/sau să vedem binele, reducând (cât se poate) și/sau învățând din rău.
8. AR FI PREFERABIL ca viața să fie în general corectă (cu tine și/sau ceilalți) și plăcută/ușoară, DAR DACĂ NU ESTE, amintește-ți ca este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla) și că poți găsi mulțumire în activități specifice, chiar dacă este mai greu la început.
9. AR FI PREFERABIL ca viața să fie în general corectă (cu tine și/sau ceilalți) și plăcută/ușoară, DAR DACĂ NU ESTE, poți tolera/suporta acest lucru și poți merge mai departe, găsind bucurie în activități specifice, chiar dacă este mai greu la început.
10. NIMIC NU TREBUIE CU NECESITATE. Faptul că îți dorești un lucru foarte mult și faci tot ceea ce este omenește posibil să-l obții, nu înseamnă că acest lucru trebuie să se întâmple cu necesitate. Așadar, este bine să ne dorim lucruri, să luptăm pentru ele, dar, în același timp, să fim gata să acceptăm faptul că, în ciuda efortului nostru, s-ar putea să nu se întâmple ceea ce ne dorim.
Mai jos ai CELE ZECE PORUNCI PENTRU SĂNĂTATE MINTALĂ sub formă de imagine pe care o poți descărca și printa, iar apoi o poți lipi undeva unde să te „împiedici” frecvent de ea. 🙂 Citește-o zilnic, educă-ți mintea să gândească rațional și eliberează-te din închisoarea propriului tău tipar de gândire! Descătușează-ți emoțiile pozitive și transformă-ți mintea din dușman, în cel mai bun prieten! Tu ești singurul om pe care îl poți controla!