Așa cum am promis în ultimul articol, continui inițiativa de a demasca credințele cu privire la psihologi și la psihologie, a celor care nu au legătură cu acest domeniu.
Încă de când am intrat la Facultatea de Psihologie, au început bombardamentele cu întrebări și curiozități ale prietenilor și cunoștințelor: „Poți să îmi citești gândurile?”, „Crezi că ne potrivim?”, „O să lucrezi cu nebuni?”, „Cum o să-i ajuți pe alții dacă tu nu ai trecut prin situația lor?”, „Poți să-l faci pe X să se schimbe?”…încât, la un moment dat ajunsesem să mă întreb dacă chiar sunt portivită pentru a deveni psiholog…cei apropiați au început treptat să vadă în mine un fel de magician/vrăjitoare (prefer să cred totuși că magician), iar eu nu mă identificam nicidecum cu etichetele și așteptările lor…de ce? E simplu. Pentru că psihologii sunt înainte de toate simplii oameni!Așa că, am reușit să întocmesc o listă cu cele mai frecvente 10 mituri pe care le-am întâlnit de când am început să studiez psihologia, până azi! 🙂
1. MIT: „Dacă merg la psiholog sunt nebun!”
ADEVĂR: În primul rând ceea ce este etichetat drept „nebun” este o persoană care suferă de o tulburare psihică (cel mai probabil o tulburare de tip psihotic) datorită căreia nu poate funcționa independent, activitățiile sociale, munca și chiar îngrijirea proprie devin imposibil de realizat. O astfel de persoană necesită serviciile unui medic psihiatru și nu pe cele ale unui psiholog, diferența dintre cei doi fiind descrisă în articolul precedent. Eticheta de „nebun” însă, este una extrem de inutilă și dăunătoare. Așa cum am specificat tot în articolul anterior, sănătatea mintală se află pe un continuum, astfel devine imposibil de atașat acest gen de etichetă la un anumit punct, deoarece apare inevitabil întrebarea: Până unde este „normalitate” și de unde începe „nebunia”? Astfel descurajez cu vehemență utilizarea acestor etichete mai ales datorită statisticilor care spun că 58% dintre cei care suferă de o tulburare mintală, consideră stigmatizarea că fiind mai dificil de suportat decât tulburarea în sine! Pe de altă parte rolul unui psiholog este să te învețe cum anume ai putea deveni cea mai bună variantă a ta, cum să îți maximizezi calitățile și să îți ți sub control defectele și vulnerabilitățiile, lucruri care nu au nimic de-a face cu domeniul tulburărilor psihotice!
2. MIT: „Psihologul îmi poate citi gândurile!”
ADEVĂR: Ar vrea el! Da, ar fi foarte ușor să poată face acest lucru și să sară astfel peste ședințele în care caută să afle care sunt acele „gânduri nesănătoase” care sunt responsabile pentru emoțiile negative pe care le trăiești sau pentru problemele tale, pe care mai apoi urmează să lucreze sau să le restructureze. Însă, din păcate, nu poate face asta și poate dura câteva ședințe până când reușește să identifice sursa problemei, printre multitudinea de gânduri pe care le ai. Tot ce poate să facă este să interpreteze indicii verbali și non-verbali pe care îi folosești și să vadă cu care dintre tiparele mentale învățate de el, se potrivesc. Cu alte cuvinte este cam același lucru care se întâmplă când mergi la medic. Acesta cunoaște în detaliu o serie de afecțiuni, însă nu îți poate citi gândurile, ci analizează simptomele pe care i le spui și își dă seama dacă țin de o anumită afecțiune sau de alta și astfel va ști de unde trebuie să pornească. Astfel, odată identificate aceste tipare, el poate să știe care sunt gândurile care îți vin predominant în minte în anumite situații specifice, cum te fac ele să te simți și cum anume poate începe îmbunătățirea modului în care percepi realitatea.
3. MIT: „Dacă merg la psiholog sunt slab! Ar trebui să-mi pot rezolvăa singur problemele dacă mă străduiesc!”
ADEVĂR: Este că și când ai spune că ar trebui să înveți singur să pilotezi un avion, altfel ești slab…încă de când suntem mici ne este pus în cârcă un bagaj uriaș plin cu informații despre cum părinții noștri sau cei apropiați nouă se raportează la lumea în care trăiesc și astfel ajungem și noi să ne raportăm la realitate și să vedem lumea prin ochii lor. Doar că nu peste multă vreme, urmează să întâlnim alți oameni, care au și ei propriile lor bagaje de credințe, iar interacțiunea cu ei pare a fi imposibilă, deoarece ne încăpățânam atât de tare să ne cărăm bagajul mai departe încât ne autosabotam toate șansele de a fi fericiți. Suntem ceea ce suntem datorită mediului în care am trăit, datorită factorului genetic, datorită societății și familiilor noastre. Cum putem să ne numim slăbi când tot ceea ce ne-a înconjurat a adăugat lucruri în bagajul nostru, iar cu toate că acesta a devenit tot mai greu, noi îl cărăm în continuare? Nu avem cum să îl dăm jos singuri, oricât de mult ne-am strădui, fără să ne autoeducam sau să cerem ajutor. Acel bagaj este tot ce am avut, văzut sau trăit până acum, devenind chiar identitatea noastră. Dacă îl aruncăm pur și simplu fără să punem ceva care să ne folosească pe drumul pe mai departe, ne vom simți speriați și nesiguri. Astfel a merge la psiholog, nu înseamnă nicidecum că ești slab. Înseamnă pur și simplu că ai luat hotărârea de a renunța la rucsacul greu pe care îl ai în spate și pe care ți l-au pregătit ceilalți și ești gata să îți construiești tu unul mai ușor, care să conțină doar acele lucruri de care vei avea nevoie pe mai departe!
4. MIT: „Pentru psiholog nu sunt decât o persoană care îi sporește venitul!”
ADEVĂR: Pentru psiholog, orice persoană cu care lucrează, este mult mai mult decât un simplu client de care va uita cu desăvârșire după ce ședințele de consiliere au luat sfârșit. Terapia reprezintă o creștere împreună. Chiar dacă problemele cu care ne confruntăm sunt similare, noi suntem foarte diferiții unii de ceilalți, lucru care ne facem să ne raportăm și să gândim diferit despre una și aceiași situație. Nu doar tu ești cel care înveți, ci și psihologul va învăța ceva de la ține, iar lecțiile învățate le va lua cu el mai departe și vor contribui și la ajutarea altora. Astfel nu ești doar un simplu client care îi aduce un venit, ci vei fi parte din dezvoltarea lui personală și vei contribui în mod indirect la sănătatea minală și emoțională a viitoarelor persoane care îi vor trece pragul, lucru care îl va face pe psihologul tău să te păstreze în minte și să îți fie recunoscător!
5. MIT: „Psihologul îmi dă sfaturi!”
ADEVĂR: Nimeni nu este în măsură să îți dea sfaturi și să îți spună ce să faci! Tu ești singurul care știe ce e cel mai bine pentru tine și tot tu ești cel care va trebui să ia propriile decizii. Tot ceea ce poate face psihologul este să te ajute să-ți descoperi resursele interioare prin care să găsești soluția potrivită pentru tine într-o anumită situație și să te facă să înțelegi că responsabilitatea vieții tale e doar în mâinile tale și mai ales, că tu ești singura persoană pe care o poți controla! El îți poate arată doar alternative la modul tău de a gândi, însă decizia îți va aparține în totalitate!
6. MIT: „Dacă nu a trecut prin ceea ce am trecut eu, nu are cum să mă ajute!”
ADEVĂR: Când ai mers la medic pentru o anumită afecțiune fizică, ai fost vreodată sceptic de competența acestuia pe motiv că el nu a trecut prin aceiași afecțiune ca și tine? Baniuesc că nu, însă aș fi curioasă să aflu dacă răspunsul tău e altul. Ai mers și te-ai bazat efectiv pe cunoștințele sale în domeniu și ai presupus că acestea sunt suficiente pentru a-ți rezolva problema și cel mai probabil, ai avut perfectă dreptate. Știu că ești tentat să crezi că lucrurile stau diferit în cazul problemelor emoționale și e normal să consideri asta, deoarece pentru a le rezolva ai nevoie de o relație bazată pe empatie și autenticitate, însă te asigur că la fel ca medicul, și psihologul urmează anumite proceduri, care fac ca terapia să fie independetă de experiențele pe care el le-a trăit!
7. MIT: „Psihologul o discute cu prietenii despre problemele mele!”
ADEVĂR: Așa cum am zis la începutul articolului, psihologii ei oameni! Asta înseamnă au și ei propriile pasiuni, domenii de interes, planuri, vise, probleme, curiozități, deci după cum observi, au nenumarare lucruri pe care le pot discuta cu prietenii și în nici un caz problemele tale nu vor deveni discuții la cafea! Înainte de toate, meseria de psiholog, presupune confidențialitate, fără ea, ar fi imposibilă crearea unei relații prin care psihologul să te ajute crești, astfel la începutul consilierii se semnează un contract prin care împreună cu psihologul, veți stabili de comun acord că tot ceea ce se discută în cabinet, va rămâne doar între voi. Singurul moment în care psihologul poate vorbi despre problemele tale, va fi cel în care consideră că trebuie să ceară părerea supervizorului său, însă chiar și atunci, o face pentru binele tău, fără să-ți divulge numele!
8. MIT: „Psihologul știe orice!”
ADEVĂR: Recent am fost pusă în fața unei situații destul de ciudate. Un părinte m-a întrebat: ” Ca psiholog, crezi că fiul meu ar trebui să mai facă și masterat sau nu?” La care am fost șocată să observ că psihologii sunt văzuți uneori că fiind supereroii și nu oameni simpli. I-am răspuns că HABAR N-AM…nu am de unde să știu ce e mai bine pentru fiecare și cu atât mai puțin, nu sunt în măsură să-mi asum deciziile importante din viața cuiva. Adevărul e că psihologul nu e vreun vraci, clarvăzător sau orice ține de acest domeniu, ci e doar un om care deține anumite informații despre cum funcționează mintea umană și despre cum anume ne putem gestiona propriile emoții și comportamente; au și ei războaie interioare, frici și zile cărora le vine să le spună „PAS”, iar singurele „superputeri” pe care le au sunt soluțiile și strategiile sănătoase pentru a ușura și înfrumuseța viața.
9. MIT: „Terapia/consilierea durează foarte mult timp!”
ADEVĂR: Durata consilierii depinde de tine! 90% din progresul în terapie depinde de cum și cât de mult aplici tu, după ce ai ieșit pe ușa cabinetului. O oră pe săptămână nu poate schimba tipare de gândire pe care mintea ta le-a folosit și exersat în continuu ani la rând. În acea oră, psihologul te poate învăța cum să-ți observi gândurile predominante, să afli cum anume acestea te influențează atât de mult și cum ai putea începe să construiești un tipar de gândire mai sănătos, însă toată munca este A TA! Poate să fie nevoie de foarte puține ședințe pentru a-ți da seama ce te împiedică să te simți bine sau poți să ai nevoie de mai mult timp pentru a renunța la bagajul tău și a te hotărî că vrei să-l înlocuiești, însă totul depinde de tine!
10. MIT: „Dacă am prieteni, pot să vorbesc cu ei, nu am nevoie de psiholog!”
ADEVĂR: Este extrem de important să avem prieteni și o rețea socială pe care să ne putem baza. Fiind ființe sociale, oamenii nu pot funcționa la capacități maxime în singurătate și izolare, însă prietenii și familia nu pot înlocui informațiile avizate pe care se bazează un psiholog atunci când îi soliciți ajutorul. Așa cum spuneam mai devreme, ceilalți oameni au și ei bagajul lor de informații prin care judecă lumea. Întrebându-i despre problemele tale ei vor încerca să își imagineze că sunt problemele lor și te vor îndruma să acționezi așa cum ar face-o și ei. Un psiholog însă, chiar dacă deține și el un astfel de bagaj, îl va lăsa la ușa cabinetului ori de câte ori va intră acolo, iar ceea ce urmează să discuți cu el nu are nici o legătură cu părerea lui despre problema respectivă, ci va face apel doar la cunoștințele pe care le deține în legătură cu acea problemă.
Dacă ai ajuns până aici îți mulțumesc pentru atenția și perseverența ta, iar dacă mai ai orice curiozități sau mituri despre psihologi sau despre munca lor, lista rămâne deschisă, nu ezita să-mi scrii!
